In aceste zile am visat că Domnul Iisus Hristos mi-a arătat un CEAS in care minutele si orele treceau mai repede decât secundele,ceea ce înseamnă că Domnul Iisus Hristos va grăbi trecerea timpului pt cei aleși pt că altfel nimeni nu s-ar mântui cum spune în Sfânta Scriptura,cum deja a început să se întâmple de câțiva ani,din timpul plandemiei din anul 2020,de când am intrat în vremea Sfârșitului Apocalipsei,iar oamenii nu iau aminte nici acum,nici până în Ziua Judecății Finale și Universale deoarece diavolul Satan îi tine hipnotizați și ocupați,prinși în capcane cu lucrurile lumești și dracesti,cu familie,casa,serviciu,afaceri,etc,exact cum este scris în Sfânta Scriptura ca în vremea sfinților Noe și Lot oamenii mâncau,beau,cumpărau,vindeau,se casatoreau și n-au vrut să știe nimic până au venit potopurile și i-au pierdut pe toți pt veșnicie în iad,cu excepția a câțiva oameni care s-au pocăit și s-au sfințit,exact la fel este și acum peste 90% din omenire merge pe calea cea largă și intra pe poarta cea lată în chinurile veșnice ale iadului și în lacul de foc veșnic și odată ajunși acolo încep să strige în zadar la Domnul Iisus Hristos să îi scoată de acolo și ca rudele și apropiații lor sa nu ajungă acolo!Nu va jucați cu pocăința de toate păcatele și cu sfințenia vieții,nu mai amânați deloc,întrați cât se mai poate azi,nu mâine,nu altădată pe poarta cea strâmtă mergând pe calea îngustă spre Împărăția Tatălui Ceresc Elohim Dumnezeu,A Domnului Iisus Hristos și a Duhului Prea Sfant!Nu mai amânați,Mânia și Judecata Finală au început din 2020 din plandemie,s-a accelerat prin războaiele din Europa și Orientul Mijlociu,prin inundații catastrofale,uragane,tornade,arșița,erupții vulcanice,cutremure,foamete,secetă,boli,etc,si multe alte calamitati și dezastre,nu mai vorbesc de faptul că Ceasul Apocalipsei niciodată nu a mai fost la 90 de secunde de Apocalipsa Nucleară și de multe alte dezastre!În anul 2025 vom avea Foamete Mondială,Criză și Prăbușirea Economiei Mondiale,Război între China și Taiwan și cele două Corei și foarte posibil al 3 Treilea Război Mondial,de aceea nu mai amânați deloc,cereți de la Domnul Iisus Hristos să vă dea Duh Prea Sfant pt a vă pocăi de toate păcatele și sfinți viețile,deoarece în maxim câțiva ani toți oamenii,vii și adormiți vom fi chemați la Judecata Finală și Universală pt a ne primi răsplata veșnică și pedeapsa veșnică,fiecare în funcție de gândurile și faptele noastre,cei cu pecetea-semnul Duhului Prea Sfant in pocăință de toate păcatele,cei drepți și sfinți în Rai de-a dreapta Domnului Iisus Hristos,iar cei răi,adică cei cu pecetea-semnul fiarei-antiHristului,fricoși,necredincioși,spurcați,curvari,ucigasi,hoți,mincinoși,închinători la idoli,vrăjitori,lacomi de averi,leneși,bețivi,batjocoritori,îmbuibați,etc,de-a stânga Domnului Iisus Hristos în chinurile veșnice ale iadului și în lacul de foc veșnic!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog